Brandul Victor Brauner

Viaţa şi opera lui Victor Brauner

Victor Brauner (n. 1903, Piatra Neamţ – d.12 martie 1966, Paris) a fost un pictor suprarealist evreu, originar din România. Fiu al unui fabricant de cherestea din Piatra Neamţ şi frate al folcloristului Harry Brauner, respectiv cumnat (târziu) al folcloristei şi artistei plastice Lena Constante, Victor Brauner urmează şcoala primară la Viena, unde familia se stabileşte pentru câţiva ani. După revenirea familiei sale în ţară, în 1914, Victor îşi continuă studiile la Şcoala evanghelică din Brăila; în această perioadă începe să-l pasioneze zoologia.

În perioada 1928 – 1931 colaborează la revista „Unu”, revistă de avangardă, cu concepţii dadaiste şi suprarealiste, în care publică reproduceri după majoritatea tablourilor şi desenelor sale: „desene limpezi şi portrete făcute de Victor Brauner prietenilor săi, poeţi şi scriitori” În 1930 se instalează la Paris, unde îl întâlneşte pe Brâncuşi, care-l iniţiază în arta fotografică. Tot în această perioadă se împrieteneşte cu poetul român Benjamin Fondane şi îl întâlneşte pe Yves Tanguy, care-l va introduce mai târziu în cercul suprarealiştilor. Locuieşte pe strada Moulin Vert, în acelaşi imobil cu Giacometti şi Tanguy.

În acest an pictează„Autoportretul cu ochiul scos”, temă premonitorie. Victor Brauner – Suprarealistul, 1947 – Foundation Peggy Guggenheim, Veneţia În 1933 are loc prima expoziţie personală la Paris, la „Gallerie Pierre”, prezentată deAndré Breton. Sunt expuse o serie de tablouri în care tema ochiului e mereu prezentă: „Puterea de concentrare a domnului K” şi „Straniul caz al domnului K” sunt tablouri pe care André

Breton le compară cu piesa „Ubu Roi” a lui Alfred Jarry, „o imensă satiră caricaturală a burgheziei.” Victor Brauner participă la toate expoziţiile suprarealiste. În 1935 revine în ţară, la Bucureşti. Se încadrează aici în rândurile Partidului Comunist pentru scurtă vreme şi fără o înregimentare expresă. La 7 aprilie 1935 are loc vernisajul unei expoziţii personale, în sala Mozart. Despre aceasta, Saşa Pană, în romanul autobiografic „Născut în 02” scrie: „7 aprilie 1935… Expoziţie de factură suprearealistă”.    

    Catalogul prezintă 16 picturi cu un vers, cu o imagine suprararealistă, delicioase prin insolitul lor, poate creaţii ale unui dicteu automat şi, precis, fără nici o referire la pânza respectivă. Sunt redactate în franceză. Savoarea lor se păstrează şi în româneasca lor transpunere. Expoziţia a prilejuit apariţia în ziare şi reviste a numeroase, interesante articole critice şi luări de atitudine cu privire la suprarealismul în arte şi literatură.
Suprarealistul

Alte aprecieri despre participările lui Brauner la expoziţii suprarealiste: Acest curent cu toata aparenţa sa de formulă absurdă… este un punct de tranziţie spre arta care vine. (D. Trost, în „Rampa” din 14 aprilie 1935). În „Cuvântul Liber” din 20 aprilie 1935, în articolul „Expoziţia lui Victor Brauner”, Miron Radu Paraschivescu scria: „Faţă – de exemplu – de ceea ce putem vedea în sălile de expoziţie vecină lui Victor Brauner, pictura acestuia însemnează integrare, atitudine care, în măsura artisticului este socială. Fiindcă V. Brauner ia atitudine prin însăşi factura şi ideologia plasticii lui.”

În ziua de 27 aprilie, creează ilustraţiile pentru culegerea de poeme a poetului Gellu Naum „Drumeţul incendiar” şi „Libertatea de a dormi pe frunte”. În 1938 se întoarce în Franţa. La 28 august, pierde ochiul stâng într-o dispută violentă care a avut loc între Dominquez şi Esteban Frances. Victor Brauner, încercând să îl apere pe Esteban, a fost lovit cu un pahar aruncat la Dominquez: premoniţia s-a adeverit. Episodul îl inspiră pe scriitorul argentinianErnesto Sabato care îl foloseşte în romanul său „Despre eroi şi morminte”.

În acelaşi an întâlneşte pe Jaqueline Abraham care-i va deveni soţie. Creează o serie de picturi numite „lycantrope” sau uneori „chimere”. În 1940 părăseşte Parisul însoţit de Pierre Malbille. Locuieşte câtva timp la Perpignan, la Robert Rius, apoi la Cant-Blage (în Pirineii Orientali) şi la Saint-Felin d’Amont, unde are domiciliu obligatoriu, dar păstrează legăturile cu suprarealiştii refugiaţi la Marsilia.

În 1941 obţine permisiunea de a locui în Marsilia. Grav bolnav, este internat în clinica „Paradis”.

Pictează „Preludiu la o civilizaţie” (aflată în colecţia Gelman). După război, ia parte la bienala din Veneţia; călătoreşte înItalia. În 1959 se instalează în atelierul din strada Lepic. În1961 călătoreşte în Italia. Se instalează la Varangéville unde lucrează în cea mai mare parte a timpului.

În 1965 creează un ansamblu de tablouri-obiecte pline de inventivitate şi vioiciune, regrupate sub titlurile „Mythologie”. şi „Fêtes des mythes”. Mitologia lumii moderne, unde omul este infăţişat cu umor, tandreţe şi pesimism totodată, înstrăinat de noile sale „mame” care sunt „L’automoma” şi „L’aeroplapa”. Critica sau acceptarea acestei lumi, altădată „atât de înspăimântătoare” şi în care „realitatea devenea un lucru teribil de vătămător”, dar pe care viaţa a făcut-o mai acceptabilă.

Nu se va nega că aceste tablouri, pictate la Varangéville, în 1964 laAthanor, unde Victor Brauner s-a retras, sunt viziunile pline de umor şi de fantezie a lumii viitorului, pe care voia să ni le lase, ca un dar (sărbătoare) pe care ni-l oferă ea acum.

În această Mitologie se află şi ultimul tablou prevestitor „La fin et le debut”(realizat în 1965) care aminteşte că „dacă viaţa pictorului s-a sfârşit, opera lui însă începe să trăiască” (Dominique Bozo, în „La petit journal des grandes Expositions” – „Victor Brauner” – au Musée National de l’Art moderne – Paris du 2 juin au 28 septembre 1977″).

În 1966 este ales pentru a reprezenta Franţa la Bienala din Veneţia, unde o sală întreagă îi este consacrată. La 12 martie 1966, Victor Brauner moare la Paris, în urma unei boli îndelungate. Mormântul sau, aflat în cimitirul Montmartre, are ca epitaf o frază extrasă din Carnetele sale: „Peindre, c’est la vie, la vraie vie, ma vie”.

Carnetele pictorului cu însemnări personale, pe care acesta le-a dat lui Max Pol Fouchet, conţin în parte „cheia” creaţiei sale: „Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniştei mele…”.


  • Digg
  • Del.icio.us
  • StumbleUpon
  • Reddit
  • Twitter
  • RSS
Edit by SiposIulyan.Ro